Suflet mereu plin de iubire

O privire ce distruge mii de vise, 
Un zâmbet te atrage tu-l urmezi dar a plecat
În jur sute de uşi sunt larg deschise,
Dar uşa mea e-nchisă şi cheia mi-ai luat.
Şopteşte-mi cuvinte-n tăcere,
Cuvinte ce-ai fi vrut să mi le spui dar ai tăcut
Priveşte-n ochii mei plini de durere
Clădeşte-mi din priviri un nou început
Un fluture pierdut în nori am fost,
Pierdut în vise, în cuvinte şi-n flori fără miros
Şi am zburat mai sus de infinit,
Dar ai plecat şi drumul înapoi nu l-am găsit.

Fiecare sărut de-al tău
Trezea în mine lumea înconjurătoare
Fiecare cuvânt de-al tău
Mă doare
Te simt mereu aici lângă mine
Aş vrea să fie totul bine
Să văd chipul tău în vis
Dacă tu mi-ai fi permis
Să fie tot realitate
Şi clipele care le petreceam
Să nu fie uitate...

În noaptea tristă care ne desparte, Tu poate simţi în jurul tău suspine Şi fâlfâiri de aripi şi de şoapte... E dorul meu ce vine de departe Şi ostenit adoarme lângă tine, Cuminte ca un fluture de noapte Ce s-a lăsat la capul tău, pe-o carte Închisă de la sine Când ai simţit că somnul ne desparte...

Te voi iubi în şoapte pline de mister, Te voi iubi în stele cu pulbere de fier, Te voi iubi in mare şi-n luna de pe cer, Te voi iubi ascuns într-un miraj etern. Te voi iubi în gânduri presărate-n somn Te voi iubi mai presus de orice fel de om, Te voi iubi în inima-mi plină de tristeţe, Aşa cum îmi şopteşti cu scumpa ta blândeţe, Te voi iubi în roua dimineţii, Şi-mi vei reda, treptat, fericirea vieţii Te voi iubi duios şi de neclintit va fii, Clipa în care noi ne vo reântâlni. Mi-s gândurile păsări Îngenunchiate-n zbor Cu aripile frânte de cerurile grele Purtând spre împlinirea arcadelor de stele Întâiul pas învins al prăbuşirii lor... S-au scuturat toţi trandafirii, Călcând petalele iubirii, Cu gândul cu cuvântul, Ai stors din suflet, roua despărţirii, Într-o distanţă a durerii, Apare soarta nemuririi Fără să şti ce-i idealul, închizi o poartă, A fericirii În timpul cel adevărat, Oricum m-ai fi privit, N-ai cum să vezi, mai mult decât... Atât. Poţi în cuvinte să ascunzi, dorinţe mici, Fără de sensul, greu, al adevărului etern, În care nu mai crezi, În care nu mai simţi decât... Inelul amăgirii, Poţi să mă vrei, Poţi să mă uiţi, Sub piatra stinsă, A himerei. Să nu-mi tai aripile, nu pleca Aş fi strigat în urma ta Dar tu nici capul n-ai întors, Te-ai gândit că n-are rost Nu-mi frânge zborul, nu pleca Am plâns încet în urma ta Dar tu te-ai dus, nu ţi-a păsat De sufletul ce-ai sfâşiat Să nu-mi iei visele, mai stai Strigam după un colţ de rai Dar tu n-ai auzit, te-ai dus Fără să-ţi pese c-ai distrus Poveşti cu zâne şi cu crai. Nu-mi lua iubirea, nu pleca, Te imploram în noaptea grea Dar cu tăcerea-i sfărâmat Tot ce aveam mai minunat. Ce ochi frumoşi avea tăcerea dintre noi! Ne adulmecam ca pe o pradă în liniştea nopţii... Ne dureau gândurile de dor... Ne dureau degetele care pipăiau noaptea ca o catifea albastră Ne durea muzica divină ce curgea din cer... Ne durea fiecare şoaptă nespusă încă... Pielea avea parfum de piersică dată în pârg. Ce ochi frumoşi avea tăcerea din noi, cei care abia atunci învăţam alfabetul iubirii... Ce ochi frumoşi! Ne strigam fără cuvinte... Ne pipăiam fără gesturi... Ce ochi frumoşi avea iubirea ca o mare doamnă trecând pragul dintre noapte şi zi... Ce ochi frumoşi Aveai... TU! Din ploaia gândurilor mele, te naşti lacrimă în ochii mei Te sorb până-mi ajungi în suflet, născându-te dorinţă... Dorinţa mea de-a te avea aproape-n orice noapte... Să te alint, să te desmierd cu vorbe dulci şi şoapte... Să te cuprind în braţe cu palmele de soare Să te aşez pe lună, pe norii de culoare, Pe aripi lungi de vise din ploile de stele În vise să mă simţi cum mă dezbrac de mine, În braţe cum ţi-adorm învăluită-n tine... Şi de ar fi vreodată să pleci să nu te ştiu Aruncă-n urma ta numai cu praf din stele Să te găsesc oriunde în gândurile mele... Eu sunt o scrisoare de dragoste deschisă dar, niciodată citită, o mână alunecând pe un pian într-o simfonie a cuvintelor nerostite. Eu sunt o fereastră deschisă pentru zborul viselor tale dar geamurile mi-au îngheţat fără rost în ierni de aşteptare. Sunt singură într-o lume sumbră Fără de zâmbet, fără vis, Doar paşii amintirii tale Îi simt cum calcă în abis. Ascund de mine amintiri Şi-ncerc să navighez prin lacrimi, Să pot cumva să te zăresc Pe ţărmul mării fără margini M-agăţ de stele să privesc, Cum valuri ce nu dorm în noapte, Aduc spre tine alergând Săruturi preschimbate-n şoapte. Ofez, nimic nu are rost Fără culoare-mi pare focul, Şi toate parcă stau în loc Când nu eşti tu, căci tu eşti totul.